Categories: Eveniment

Armata facultativă, recrutarea obligatorie

Livia Botici

Deşi serviciul militar nu mai este obligatoriu din anul 2007, tinerii care nu sunt înregistraţi la centrele militare vor primi amenzi de până la 300 lei.

A scăzut numărul celor înscrişi

Cei care au împlinit vârsta de 18 ani, după data de 1 ianuarie 2007, vor fi obligaţi să se prezinte la centrele de recrutare militară, pentru a fi luaţi în evidenţă, în caz contrar, riscă sancţiuni între 100 şi 300 lei. Amenzile sunt introduse, întrucât numărul tinerilor care s-au înscris în evidenţele centrelor militare, în ultimul timp, a scăzut dramatic, nefiind prevăzută până acum nici o penalizare pentru neprezentare. „Şi până acum, tinerii trebuiau să se prezinte la centrele noastre, dar nu exista amenda. Aceasta este singura modificare adusă legii existente”, a declarat col. Daniel Ioan Gorgan, comandant al Centrului Militar Judeţean Hunedoara. Decizia a fost luată de Guvernul României şi va intra în vigoare începând de astăzi.

Tinerii nu ştiu nimic

Cei vizaţi nu au habar însă despre amenzile care îi aşteaptă în cazul în care nu respectă legea. „Habar nu aveam de aşa ceva! În septembrie, împlinesc 18 ani şi, cu siguranţă, mă voi prezenta, pentru că nu vreau să primesc vreo amendă”, ne-a declarat Sorin Ilici, elev. “Mi s-ar părea normal ca atunci când se fac legi pentru noi, să fim şi informaţi. Anul viitor şi eu voi împlini 18 ani şi m-aş fi ales cu amendă, pentru că nu ştiam că trebuie să mă prezint la centrul militar, mai ales că, acum, armata nu mai este obligatorie”, ne-a precizat Cristian Rus, un alt elev vizat de hotărâre. Tinerii vor fi obligaţi să meargă la centrele militare, pentru a li se stabili aptitudinile pe care le pot folosi în caz de conflict armat. Li se va întocmi o fişă, în care vor fi notate opţiunile privind modul de îndeplinire a îndatoririle militare în caz de război sau stare de asediu.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

7 zile ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago