Norocel Măturar (foto), tânărul de 21 de ani din Petroşani, care a omorât doi oameni nevinovaţi pe o trecere de pietoni, s-a prezentat ieri în faţa magistraţilor de la Judecătoria Petroşani.
Acuzatul a cerut instanţei să-i admită să se prezinte la Primăria Petroşani, pentru a întocmi certificatul de naştere al copilului pe care-l are împreună cu concubina sa, cerere care i-a fost acceptată. Tot în şedinţa de ieri, magistraţii au respins cererea din partea lui Norocel de eliberare sub control judiciar şi au menţinut măsura arestului la domiciliu.
Norocel Măturar a ucis doi oameni pe trecerea de pietoni, chiar în joia de dinaintea Paştelui. Una dintre victime era mama micului Fabiani Prscina, copilul care posedă un talent muzical de excepţie. Femeia ucisă era singurul sprijin al copilului, care a obţinut numeroase premii la diverse concursuri de interpretare la pian.
Iniţial, inculpatul a fost dus după gratii, iar în urma contestaţiilor făcute la Tribunalul Hunedoara, judecătorii au decis să-l scoată din arest preventiv şi să-i aplice măsura arestului la domiciliu. Înainte de a produce dublul asasinat, poliţiştii i-au suspendat carnetul de conducere pentru că mergea cu viteză mai mare decât cea admisă. Norocel a contestat în instanţă decizia, reuşind astfel să-şi păstreze dreptul de a conduce, până la o decizie a judecătorilor. Dar nu s-a învăţat minte şi, nu la multă vreme după aceea, el i-a ucis pe cei doi oameni nevinovaţi, în centrul municipiului Petroşani.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…