Asistaţii social de la UAMS Baia de Criş s-au bucurat de un pelerinaj la Mănăstirea Crişan, conducerea instituţiei care îi găzduieşte oferindu-le mai multe excursii în fiecare an.
„Cei deplasabili, însoţiţi de o asistentă medicală şi o asistentă socială, au avut parte de o excursie la o mănăstire din zonă. Au fost răsfăţaţi cu napolitane, sucuri şi alte dulciuri, pe lângă faptul că s-au putut ruga în tihnă. Pentru ei este un prilej de alinare a durerilor sufleteşti, dar şi de încărcare emoţională. În măsura în care se doreşte, avem în plan şi alte deplasări. Noi le asigurăm transportul, bineînţeles, şi avem grijă să se întoarcă cu bine, de fiecare dată. E posibil ca pentru multă lume să pară un gest minor, mai ales că vorbim de un obiectiv aflat în apropiere, însă bucuria din ochii lor spune multe. Sunt oameni privaţi de afecţiune şi atenţie, ale căror zile numără foarte puţine împliniri. Îi ajutăm cum putem”, a spus Diana Bulz, managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…