Comunitate

Asociația Zamolxe premiază fidelitatea față de lectură. Eleva Alessia Poroabă, desemnată cititorul lunii martie!

Asociația Zamolxe continuă ini­ția­tiva de a premia lunar cel mai fidel cititor al unei biblioteci din județul Hunedoara, recunoscând astfel im­por­tanța lecturii în rândul tinerilor. Pentru luna martie, premiul a fost acordat elevei Alessia Poroabă din comuna Baru, care a împrumutat cel mai mare număr de cărți de la biblioteca locală.

Merită recompensa
Premierea a avut loc la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” din Deva, la Secția de Împrumut pentru Copii, în prezența președintelui Asociației Za­molxe, Mircea Cranciova, a admi­nis­tratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, și a ma­na­gerului bibliotecii, Sebastian Bara.
„Această inițiativă este un gest de apreciere pentru tinerii care își dedică timpul cititului și învățării. Ne dorim să încurajăm și mai mulți copii și ado­les­cenți să descopere plăcerea lecturii, pentru că o carte deschisă este o ușă spre cunoaștere. Alessia a demonstrat că lectura este un drum către cu­noaș­tere, iar numărul impresionant de cărți împrumutate de la biblioteca locală este o dovadă clară că pasiunea pentru citit merită recunoscută și susținută”, a declarat Costel Avram, membru al Asociației Zamolxe.
„Sentimentul pe care îl trăiesc este foarte frumos, nu mă așteptam să pri­mesc acest premiu. Îi încurajez pe ti­neri, pe copii, să meargă la bibliotecă, să citească, pentru că este foarte im­portant să pășească în lumea cărților. Citesc foarte mult, îmi place această lume a poveștilor”, a spus emoținată Alessia Poroabă.
Programul derulat de Asociația Za­molxe recompensează lunar un cititor fidel cu un premiu de 500 de lei, oferind astfel un stimulent suplimentar pentru promovarea lecturii.
Felicitări Alessiei Poroabă pentru această reușită! Exemplul său este o dovadă clară că lectura rămâne o sursă inepuizabilă de cunoaștere și inspirație pentru tinerii din județul Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Corneliu-Birtok Băneasă, inventator Pentru că a organizat, din nou, ireproșabil, evenimentul INVENTCOR.

17 ore ago

Bulina neagră

Ciprian M., din municipiul Deva Pentru că este trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a declanșat o ade­vă­rată tragedie după ce un personaj de la…

17 ore ago

A doua oară a fost cu noroc. Irinel Faur, ales viceprimar al Devei

Ieri, Irinel Faur (PNL) a fost ales în funcția de viceprimar al reședinței de județ,…

17 ore ago

Adolescent de 16 ani, bătut pentru că a sărit să apere o femeie agresată pe stradă

Altruismul adolescentului avea să-l coste aproape o săptămână de în­gri­jiri medicale, pentru că agresorul, fos­tul…

17 ore ago

Un al cincilea suspect, arestat în cazul jafului tezaurului dacic din Olanda. Obiectele furate rămân de negăsit

Al cincilea suspect a fost arestat pentru furtul Coifului de la Coțo­fenești de la Muzeul…

17 ore ago