Magdalena Șerban
Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și împreună cu administrațiile publice locale din Sântămăria-Orlea, Sălașu de Sus, Băcia, Simeria și Vălișoara au pregătit un miniturneu de colinde și obiceiuri, sub genericul Asta-i casa cea frumoasă.
În așteptarea Crăciunului
Prima reprezentație va fi astăzi, la căminul cultural din Sântămăria-Orlea, unde de la ora 17:00, iubitorii datinilor străbune sunt așteptați să ia parte la atmosfera de sărbătoare, în cadrul spectacolului ce îi va avea pe protagoniști pe interpreții de muzică populară Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Valentin Crainic, Violeta Deminescu, Daniela Tărnăucean, Mihai Petreuș și Nelu Ban Fântână. Prezentarea îi revine Cristinei Ursu. Urmează comuna Băcia, în data de 17 decembrie, de la ora 18:00, căminul cultural din Tâmpa fiind gazda manifestării ce îi va reuni pe scenă pe soliștii Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Bogdan Toma, Valentin Crainic, Eugen Pistol, Mihai Petreuș, Nelu Ban Fântână, Violeta Deminescu și Daniela Tărnăucean. Vor mai evolua grupuri de colindători de pe plan local, iar prezentarea va fi asigurată de Anca Mitrescu. În data de 18 decembrie, de la ora 14:00, concertul va fi la căminul cultural din Sălașu de Sus, acolo unde publicul va putea admira prestațiile artistice semnate de
Ciprian Roman,
Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Eugen Mihăilă, Mihai Petreuș, Eugen Pistol, Petruța Tihulcă, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Alin Ienciu, Nelu Ban Fântână și Marian Lupo. Vor mai colinda localnici care au ales să ducă mai departe tradițiile. Prezintă Cristina Rusu. În 20 decembrie, de la ora 18:00, atenția se mută către Parcul de Afaceri din Simeria, unde sunt invitați Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Valentin Crainic, Eugen Mihăilă, Eugen Pistol, Nelu Ban Fântână, Mihai Petreuș, Mariana Suciu, Viorica Brândușan, Alin Ienciu și Marian Lupo. Prezintă Anca Mitrescu. Trebuie subliniat că intrarea se va face pe bază de invitații, care deja se pot ridica de la locația evenimentului, între orele 8:00 și 20:00. Armoniile colindelor vor ajunge la căminul cultural din satul Vălișoara în data de 21 decembrie, cu începere de la ora 18:00, iar din programul artistic fac parte îndrăgiții Ciprian Roman, Ovidiu Olari, Cristian Fodor, Bogdan Toma, Valentin Crainic, Eugen Pistol, Mihai Petreuș, Nelu Ban Fântână, Denisa și Diana Neag, Liliana Munteanu, Oana Rus și Lorena David. Acestora li se vor alătura grupuri de colindători din comună. În toate cele cinci localități unde se va desfășura concertul, va participa și Ansamblul Folcloric Profesionist Drăgan Muntean. Coregrafia îi aparține lui Cătălin Bălan, iar dirijor va fi prof. George Cîlțea. ,,Ca parte integrantă a folclorului religios, colindele prezintă o valoare de mare preț, prin originea și mai ales prin vechimea lor. Ele constituie cântecul nostru strămoșesc. Vă aşteptăm să petrecem împreună câteva ore în care muzica se va împleti cu obiceiurile și tradiţiile, adică tot ceea ce ne defineşte ca popor, devenind o bucurie a sufletului“, a spus Ciprian Roman (foto), managerul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara.
Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…