Categories: Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!

 

Ana, 03.01.1993, orele 15:30, Haţeg, Capricorn cu ascendentul în Gemeni: Sunteţi o fire serioasă, foarte responsabilă pentru vârsta dumneavoastră, demonstrând maturitate şi discernământ. Aveţi o ţinută vioaie şi comunicativă. Din păcate, situaţia financiară nu este pozitiv reliefată, existând riscul unei îndatorări substanţiale sau a unei administrări ineficiente a veniturilor. Moştenirile vă pot aduce mai multe necazuri decât beneficii. Viaţa amoroasă este foarte agitată, reflectând evenimente spectaculoase şi diverse. Dificultăţile evidenţiate îşi au sorgintea în atitudinea sceptică şi pesimistă pe care o afişaţi. Soluţia ar fi legată de dezvoltarea unor calităţi ce ţin de optimism şi gânduri pozitive. Compatibilă cu cei din Rac, Balanţă, începutul Scorpionului şi al Capricornului şi finele Săgetătorului.

Adrian, 12.02.1976, ora 03:00, Deva, Vărsător cu ascendentul în Săgetător: Aveţi o personalitate plăcută, manifestând calităţi sociale deosebite, fiind astfel un om preţuit de către cei din jur. Beneficiaţi de spiritualitate şi credinţă, precum şi de un simţ al moralităţii superior. Facultăţile mentale sunt favorabil aspectate, iar disponibilitatea pentru călătorii este una pronunţată. Astrograma relevă unele dificultăţi în exprimare sau în mişcare. Situaţia financiară este una destul de bună, însă v-aş sfătui să nu faceţi cheltuieli exagerate pentru sănătatea bugetului dumneavoastră. Când vine vorba de activităţi comerciale, vă recomand atenţie şi precauţie. Priviţi căsnicia mai ales prin prisma comuniunii ideilor şi comunicării fără rezerve. Atenţie la litigii. Este posibil să aveţi parte de două căsătorii.

Raul, 21.05.2011, ora 09:40, Haţeg, Taur cu ascendentul în Rac: Acest copil va avea un spirit paşnic, calm, răbdător, inspirând stabilitate şi încredere. Pe măsura trecerii timpului, acesta va dovedi un ataşament profund pentru părinţi, familie şi cămin. Timid şi foarte receptiv la starea de spirit a celorlalţi, va fi emotiv. Anumite neîmpliniri sau dificultăţi se pot lega de căminul natal sau de mama acestuia. Atenţie cu sănătatea. Căsnicia îi va fi favorabilă, partenera fiind probabil mai bine situată social sau profesional. Va fi foarte loial şi favorabil prietenilor, însă aceştia nu-i vor fi de bun augur. Cu dragostea, precum şi cu cariera, va sta chiar bine. Compatibil cu nativele din Taur, a doua parte a Scorpionului, prima jumătate a Săgetătorului, finele Capricornului şi începutul Vărsătorului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago