Astrogramele MESAGERUL
Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!
Elena, 28.04.1970, orele 14:00, Deva, Taur cu ascendentul în Fecioară: Sunteţi o persoană cu picioarele pe pământ, serioasă, responsabilă, pragmatică, dar şi cu un simţ al modestei şi al decenţei înnăscut. Situaţia materială reliefează câştiguri din surse neobişnuite, dar care însă prezintă şi o frecvenţă fluctuantă. Comunicarea şi facultăţile mentale sunt pozitiv aspectate. Când vine vorba de dragoste, pur şi simplu vă „pierdeţi capul“ pentru persoana iubită. Legat de copii, aspectările astrale sunt favorabile. Sunteţi o femeie educată şi erudită, sau destinul vă pune în situaţia de a călători şi vă va oferi reuşita pe meleaguri străine. În carieră, sau în viaţă profesională, daţi dovadă de dinamism şi spirit competitiv, preţuind profesionalismul. Apar şi situaţii conflictuale cu superiorii.
Ovidiu-Marius, 12.10.1990, orele 12:00, Deva, Balanţă cu ascendentul în Săgetător: Personalitatea dumneavoastră reflectă diverse trăsături care vă relevă drept o personalitate specială. Copilăria sau adolescenţa a stat sub influenţa unei persoane cu un rol nefast, uneori dictatorial, care v-a sădit în subconştient un acut sentiment de neîncredere şi neapreciere de sine. Acum, depinde de dumneavoastră să vă depăşiţi aceste limitări şi stări disonante, pentru a împlini realizările care vă sunt menite. Carieră, vă va oferi un context pozitiv, mai ales în a doua parte a vieţii. Situaţia financiară este benefică în special prin prisma moştenirilor sau a partenerei. Aveţi noroc în dragoste, deşi în căsnicie, pot exista fricţiuni. Sunteţi compatibil cu nativele născute sub semnul Balanţei, al Racului, precum şi din a doua jumătate a Taurului şi a Gemenilor.
Tereza-Maria, 16.10.1997, orele 13:30, Hunedoara, Balanţă cu ascendentul în Capricorn: Fiind născută în preajma aspectului de Lună Plină, această copilă va da dovadă de un spirit energic şi de un mental alert, viaţa oferindu-i astfel ipostaza unei existenţe dinamice. Personalitatea ei îmbină într-un mod aparent contradictoriu spiritul sobru, sever şi material, cu o imaginaţie fertilă, dar şi cu o fantezie deosebită a sufletului. Deşi va fi foarte confuză în viaţa profesională, totuşi, reuşita în carieră se întrevede odată cu mijlocul vieţii. Situaţia ei financiară oferă un potenţial imens, evidenţiindu-se un mare noroc la bani, putând obţine venituri considerabile relativ facil. Va avea noroc în iubire, observându-se mai ales relaţii romantice ceva mai discrete.