Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!
Simona-Daniela, 20.04.1968, ora 03:30, Deva, Taur cu ascendentul în Peşti: Aveţi o înfăţişare plăcută şi o personalitate strălucită şi viguroasă în manifestări, deşi într-un mod oarecum paradoxal încercaţi să nu ieşiţi în evidenţă, preferând intimitatea şi solitudinea. Celorlalţi, chiar şi celor apropiaţi, le este deosebit de greu să vă „citească“ stările şi intenţiile, deoarece sunteţi expertă în arta disimulării. Sfera materială în general reprezintă o preocupare constantă pentru dumneavoastră, fiind deosebit de interesată de valorile materiale. Situaţia financiară este foarte frumos reliefată, succesul bănesc fiind o certitudine în viaţă. Cariera este şi ea plăcut aspectată, cu reuşite deosebite. Aveţi succes în litigii şi în chestiuni contractuale. Căsnicia vă poate aduce beneficii extraordinare.
Vasile B., 13.02.1946, ora 13:00, Dumitra, Vărsător cu ascendentul în Rac: Sunteţi un om cu atribute colosale, deţinând splendide calităţi sufleteşti, dar şi de caracter. Sunteţi un om foarte bun, demn şi respectabil, reflectând o personalitate foarte interesantă, onestă şi omenoasă, fiind diplomat şi agreabil în relaţionări. Viaţa profesională şi cariera în general v-au oferit o situaţie foarte favorabilă, fiind apreciat şi fiindu-vă recunoscute meritele. Imaginea publică sau reputaţia este fără cusur, fiind considerat cumva un stâlp al comunităţii, o persoană onorabilă. Viaţa amoroasă v-a oferit satisfacţii deosebite, fiind plăcut aspectată. Aveţi copii buni, care vă cinstesc cu o mândrie deosebită. Aveţi succes în speculaţii. Din păcate, situaţia financiară nu este tocmai fericită.
Corina, 15.06.1983, ora 21:00, Petroşani, Gemeni cu ascendentul în Săgetător: Aveţi o fire spirituală, comunicativă şi sociabilă. Viaţa vă este marcată de un număr semnificativ de incertitudini şi situaţii confuze care relevă în definitiv un control mai slab asupra desfăşurării propriului destin. Din nefericire, nu sunteţi o bună cunoscătoare a caracterului celor cu care interacţionaţi, iluzionându-vă mult în privinţa acestora. Atenţie la afecţiuni ale aparatului respirator, ficatului, dar şi neurologice. Căsătoria, deşi vă oferă beneficii, datorate probabil îndeosebi situaţiei materiale a partenerului, reflectă totuşi tensiuni destul de dificil de temperat, care pot duce în timp la o poziţionare ireconciliabilă a relaţiei maritale. Situaţia profesională este mai benefică în a doua parte a vieţii.
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…