Doi bărbaţi din Petroşani, unul de 18 ani şi celălalt de 61, au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani cu mai multe muşcături provocate de un câine de pază.
Incidentul a avut loc în zona Livezeni din Petroşani, iar câinele din rasa ciobănesc caucazian, antrenat pentru pază, a scăpat din curtea unui depozit şi l-a atacat pe tânărul de 18 ani, care trecea prin zonă. Pentru a-l scoate din colţii câinelui, bărbatul de 61 de ani, paznic la o societate din zonă, a intervenit şi a fost muşcat şi el.
”Poliţiştii au identificat atât proprietarul câinelui, un bărbat în vârstă de 31 de ani, cât şi cele două victime, doi petroşeneni în vârstă de 18 şi de 65 de ani. Victimele au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la Spitalul de Urgenţă Petroşani, în timp ce poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin (O.U.G. 55/2002, privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi)”, precizează IPJ Hunedoara. Cele două victime s-au ales cu mai multe muşcături, majoritatea la mâini, dat fiind faptul că şi-au apărat faţa de colţii câinelui. Medicii I-au internat pe cei doi răniţi, atât pentru tratarea rănilor, cât şi pentru tratamentul impus, dat fiind faptul că nu se cunoaşte dacă animalul era vaccinat la zi.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…