Categories: ActualitateFlash

Atenţie, căpuşele atacă oamenii!

Tot mai mulţi oameni ajung la spitalele din Valea Jiului muşcaţi de căpuşe, în parcuri sau la iarbă verde.

Dacă în anii precedenţi se înregistrau câteva cazuri săptămânal, acum, zeci de pacienţi se prezintă zilnic la spitalele din Valea Jiului, muşcaţi de căpuşe. Numai în Serviciul de Urgenţe al Spitalului Petroşani sunt zilnic patru–cinci astfel de cazuri. „Apar muşcăturile de căpuşe atât la persoanele adulte, cât şi la copii, care au fost pe deal sau la iarbă verde”, a declarat dr. Liliana Ciolofan, medic UPU – SMURD Petroşani. Situaţia este similară şi la celelalte unităţi medicale din Valea Jiului, respectiv Vulcan şi Lupeni. Căpuşele pot transmite boli grave, iar pacienţilor li se recomandă să nu încerce singuri să extragă insecta, ci să apeleze de urgenţă la un medic. „Să nu încerce singuri să scoată căpuşa, pentru că, de cele mai multe ori, corpul se rupe de cap, capul rămâne acolo, se infectează şi pot să dea tot felul de reacţii locale. De aceea, noi îi rugăm să se prezinte în Serviciul de Urgenţă, ca să le acordăm îngrijirile de rigoare”, a adăugat dr. Liliana Ciolofan. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • căpuşa se scoate foarte simplu:
    Se aplică peste ea o cremă, orice aveţi la îndemână sau chiar ulei comestibil. Peste 15-20 de minute se şterge uşor cu un şerveţel şi se observă căpuşa integră moartă pe şerveţel. Prin acoperirea cu un strat de cremă ea se asfixiază şi moare. Atenţie, nu încercaţi niciodată cu penseta !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

11 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

11 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

11 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

11 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

11 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

11 ore ago