Atenţie de unde cumpăraţi mielul de Paşti!
Adriana Năstase
Comisarul şef adjunct Dan Dumitran, şeful de la Protecţia Consumatorului Hunedoara, îi atenţionează pe oameni că, trebuie să cumpere carnea de miel, pentru sărbătoarea pascală, doar din magazine sau puncte de desfacere autorizate.
„Consumatorii trebuie să evite vânzătorii stradali, tarabele improvizate care nu au nici un element de identificare a operatorului economic, certificat unic de înegistrare, autorizaţie de la primărie. De asemenea, clienţii să verifice dacă preţul de pe raft este acelaşi cu cel încasat şi să solicite bonul fiscal. În cazul în care cumpărătorii sunt nemulţumiţi de calitatea produselor, se pot adresa Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, cu sediul în Deva”, a declarat comisarul şef Dan Dumitran. Potrivit acestuia, de la începutul anului şi până în prezent, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au efectuat peste 500 de controale, soluţionând peste 200 de reclamaţii. Ei au aplicat 128 de amenzi în valoare de 289.000 de lei.