Atenţie la UNPR! (IV)
Liderii UNPR au anunţat că partidul nu va merge în alegeri într-o alianţă preelectorală cu PDL, ci se va prezenta singur în faţa electoratului, ca formaţiune de centru-stânga. O formaţiune modernă şi pragmatică, al cărei ţel declarat – susţin conducătorii UNPR – este să coaguleze în jurul ei pe toţi cei care au drept scop interesul naţional şi progresul societăţii româneşti. Un prim pas în realizarea acestei coagulări în jurul UNPR este constituirea Uniunii Social Progresiste (USP). Uneperiştii vor să strângă sub sigla vulturului naţional-progresist, o mare parte a societăţii româneşti – sindicate, patronate, organizaţii civice, intelectualitatea, chiar şi partide politice. Cum mai este un an până la alegeri, s-ar putea ca această acţiune să reuşească.
Aşa stând lucrurile, să vedem cine ar fi cei care ar vota cu UNPR? În primul rând, membrii acestui partid, apoi, cei care sunt atraşi sub umbrela USP. Mai poate câştiga UNPR o parte din electoratul PSD, nemulţumit de alianţa cu liberalii şi o parte din electoratul liberal, nemulţumit de alianţa cu social-democraţii. Mai punem aici şi pe unii din cei care au votat cu PDL, dar care, după măsurile nepopulare pe care guvernul Boc a fost obligat să le ia, nu mai vor să audă de acest partid. Se vor orienta către UNPR, având în vedere şi latura naţionalistă din doctrina şi programul partidului, mulţi foşti susţinători ai PRM, precum şi o parte din cei nehotărâţi, care nu mai vor să-şi dea votul formaţiunilor care s-au tot perindat până acum la guvernare. Deci, un spectru larg al electoratului ar putea să voteze cu acest partid.
Liderii UNPR au declarat, nu o dată, că ei şi-au propus ca la alegerile parlamentare de anul viitor, să obţină 10 la sută din voturile electoratului. Ar fi un scor bun pentru un partid înfiinţat cu doi ani şi jumătate înaintea scrutinului. Totuşi, eu cred că naţional-progresiştii ţintesc mai sus, dar nu vor să facă valuri. Şi, cum spuneam mai pe la începutul acestui serial, dacă nu va intra cumva dihonia între liderii formaţiunii, cred că UNPR va produce surpriza la alegerile viitoare, având şansa, ca după scrutinul din toamna anului 2012, să devină unul din principalele partide din România.
Da, analiza este corectă, scenariul plauzibil. Rămâne de văzut în ce proporție posibilii electori amintiți în articol vor vota cu noul partid. Dacă la nivel național se cântă pe aceeași voce la nivel județean nu e chiar așa sau, mă rog, așa se vede de afară.
Ne-ati cam tinut in „suspans” cu cele 4 episoade !
Concluzia, pe care o trageti si anume ca :”UNPR va produce surpriza la alegerile viitoare, având şansa, ca după scrutinul din toamna anului 2012, să devină unul din principalele partide din România”- este interesanta si destul de curajoasa, pentru etapa la care ne gasim(nici nu stim cind vor fi alegerile, decit ca in 2012).
Dar de la 10 %, cit si-au propus, diferentele vor putea fi spectaculoase. Numai ca trebuie sa luam in cosiderare si faptul ca diferenta ar putea fi si in jos…???
…dacă mai găsesc vre-o douăzeci de pretendenţi,…dar tot cu dosare grele la DNA, atunci fac exact 0,010 %!! felicitări parlamentarilor trădători din toate colţurile ŢĂRII!!!!
UNPR ,va avea la alegeri un scor bun la noi in judet ,va castiga in mod sigur in Deva ,Hunedoara ,Simeria ,are cei mai buni candidati in cele trei orase Mircea Munteanu ,Mihai Leu ,Romi Carmazan,si in Calan este un candidat bun cu mari sanse Muzic,iar in Brad ,un candidat redutabil ,tinut pana acum secret dar foarte cunoscut in Brad ,si care il poate invinge pe Cazacu,de asemenea in valea jiului sunt trei buni ,si in comune sunt pregatiti niste candidati foarte puternici
O salba frumoasa de editoriale scrise cu mare acuratete, in care se reflecta toata viata politica a UNPR de la infiintare si pana acum, programul si proiectele politice ale acestei formatiuni politice. Bravo domnule Lepadatu.
Ati auzit de UNPR pana nu sa inscris si Domnul Primar Mircia impreuna cu fortele lui ? Dar acum se vede . De acum creste Partidul!La vitoarele alegeri vom avea Prim Ministru sau chiar Presedinte ! Traiasca Domnul Primar Mircia !!!
UNPR-ul merge singur in alegeri pentru ca isi respecta simpatizantii, isi respecta principiile si, de ce nu, pentru ca romanii au inteles rolul UNPR-ului: acela de garant al stabilitatii politice a tarii noastre, stabilitate politica cu efecte benefice asupra stabilitatii dar si cresterii economice.
UNPR nu va merge în alegeri într-o alianţă preelectorală ci se va prezenta singura în faţa electoratului ca formaţiune de centru-stânga, al cărei ţel declarat este să coaguleze în jurul ei pe toţi cei care au drept scop interesul naţional şi progresul societăţii româneşti.