Din luna iunie şi până în august viperele îşi perpetuează specia şi sunt extrem de periculoase.
Reamintim turiștilor câteva sfaturi de comportament în cazul întâlnirii cu vipera comună, pentru a evita mușcătura de viperă:
– Purtați bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridicată;
– Efectuați permanent un control vizual al zonei în care urmează să pășiți;
– nu ridicați pietre mari decât după ce, în prealabil, ați efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica dacă sunt șerpi.
– dacă intrați într-o zonă cu vegetație înaltă care nu vă permite verificarea suprafeței solului, loviți ușor vegetația cu un băț astfel șarpele va fugi din calea dumneavoastră.
Persoana mușcată de viperă poate muri în cinci ore, (veninul acesteia este o hemotoxină), hemoglobina din sânge formând, împreună cu veninul un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare.
Totuși moartea cauzată de mușcătura unui șarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumătate din mușcăturile de viperă sunt “uscate” fără inoculare de venin. Efectele unei mușcături de șarpe veninos variază în funcție de vârsta, condiția fizică și starea de sănătate a victimei. O mușcătură de șarpe poate să afecteze victima, dar și pe membrii grupului, din punct de vedere psihic, împiedicând luarea măsurilor necesare.
Simptome la mușcătura de șarpe veninos:
O muşcătură de la orice tip de şarpe veninos trebuie să fie întotdeauna considerată o urgenţă medicală. Chiar şi muşcăturile de şerpi neveninoși ar trebui să fie tratate de medic, pentru că pot apărea reacţii alergice severe.
Câteva măsuri de prim ajutor
– Transportați victima la spital cât mai rapid cu putință prntru administrarea serului antiviperin (dacă este posibil, sunați la serviciul 112 și solicitați o ambulanță)
– victima trebuie să stea cât mai liniştită, să nu se mişte, pentru a evita răspândirea veninului în corp şi să aştepte sosirea personalului calificat
– curăţati rana cu apă şi săpun sau servețele antiseptice din trusa de prim ajutor
– aplicați imediat presiune pe mușcătură – se poate face prin presarea podului palmei peste mușcătură
– pozitionați victima într-o poziție culcată, cu capul și bustul puțin ridicate și locul mușcăturii poziționat sub nivelul inimii. Activitatea fizică trebuie să fie cât mai redusă cu putință și nivelul de stres cât mai redus, pentru a putea avea un puls cât mai scăzut. În felul acesta se impiedică oarecum răspândirea veninului la organele vitale
– eliminați orice bijuterii sau alte elemente strânse pe corp (curele, bretele), îmbrăcăminte strâmtă. În caz de reacții adverse la venin, cum ar fi umflături de tip soc anafilactic, hainele și accesoriile vor pune probleme serioase la îndepărtare
– se asigură confortul termic și, dacă este posibil, se administrează oxigen
– monitorizați continuu semnele vitale ale victimei (pulsul si respirația). Monitorizati temperatura și semnele instalării stării de șoc sau de întrerupere a circulației
– dacă victima nu mai respiră sau are un atac de cord, puteți aplica un masaj cardio-respirator sau procedura de respirație gură la gură.
Serul antiviperin pentru a trata cu promptitudine şi cu competenţă eventualele cazuri de muşcătură de viperă – se asigură de unităţile sanitare cu paturi din județ. Unitățile sanitare care au în stoc la serviciile de urgență ser antiviperin sunt Spitalul Județean de Urgență Deva, Spitalul Municipal „ Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, Spitalul de Urgență Petroșani, Spitalul Orășenesc Hațeg, Spitalul Municipal Orăştie, Spitalul Municipal Vulcan.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…