Sportivii de la cluburile CSŞ Hunedoara şi CNS Cetate Deva au obţinut şase medalii la etapa finală a Campionatul Naţional de Atletism pentru Juniori III, desfăşurat la Cluj. Astfel, hunedorenii au cucerit două medalii de aur şi una de bronz iar devenii, trei medalii de argint.
Hunedorenii, buni la sprint…
Patrick Popa, de la CSŞ Hunedoara, este cel mai bun sprinter la categoria sa de vârstă, reuşind să obţină titlurile de campion la 100 şi 200 de metri liber. Elevul lui Florin Bucur s-a impus în 11,32 secunde în prima probă şi în 22,95 secunde în cea de-a doua, adjudecându-şi două medalii de aur. De asemenea, ştafeta feminină de 4×100 de metri (foto), de la CSŞ Hunedoara, în componenţa Cezara Bucur, Denisa Tibichi, Cerasela Imbuzan şi Sarah Scurtu, a obţinut medalia de bronz, fiind depăşită de ştafetele de la CSU Reşiţa şi LPS P.T. Craiova.
…devenii la sărituri
Devenii au obţinut rezultate bune la sărituri, reuşind să câştige trei medalii de argint în proba masculină şi feminină de triplusalt, şi cea feminină de săritura în lungime. La triplusalt masculin, Rareş Maier s-a clasat al doilea, cu 12,61 metri iar în proba feminină, Georgiana Timu a obţinut aceeaşi poziţie, cu un salt de 11,28 metri. Aceeaşi sportivă s-a clasat pe locul 2 şi la săritura în lungime, cu un rezultat de 5,39 metri.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…