Atleţii din Valea Jiului, din nou pe podium
Tinerii atleţi din Valea Jiului, Crina Buzgan şi Gheorghe Codrea, au participat la o competiţie atletică de maraton desfăşurată lângă municipiul Rm. Vâlcea.
Maratonul Olteniei a fost excelent organizat iar participanţii au avut asigurate condiţii deosebite pentru această ediţie, deşi au alergat pe un traseu dificil prin pădure, prin satele, pe dealurile din vecinătatea oraşului Râmnicu Vâlcea. Probele s-au derulat pe parcursul a două zile.
Crina Buzgan s-a situat pe primul loc în întrecerea fetelor (categoria 18-29 ani) cu timpul de 4.24.52, în timp ce veteranul Gheorghe Codrea (categoria 50+ ani) s-a clasat pe locul al treilea la general, pe podiumul de premiere la băieţi, cu timpul de 4.12.34. “A fost primul meu maraton la o categorie nouă, cea de 50+, unde până la final am reuşit să mă clasez pe primul loc, dar cel mai important a fost locul 3 general, obţinut în condiţiile în care căldura excesivă mi-a fost principalul contracandidat”, a spus Gheorghe Codrea.