ATLETISM. Florentina merge mai departe
La finalul acestei săptămâni va debuta noul sezon competițional în atletismul românesc, odată cu tradiționala întrecere de la Bacău. De altfel, concursul de la Bacău deschide stagiunea de sală, care se va finaliza odată cu Campionatele Europene de sală, programate la Istanbul (Turcia) la începutul lunii martie.
Vicecampioană
Florentina Iușco (foto), legitimată la secția de atletism de la CSM Deva, se pregătește intens pentru prima parte a sezonului competițional. Am găsit-o la antrenamente, alături de prof. Nicolae Alexe și de alți câțiva atleți juniori care vor participa la concursul de la Bacău. Deși s-a confruntat cu mai multe accidentări în sezonul trecut, Florentina Iușco a avut un an 2022 bun, cu rezultate remarcabile, atât în sală, cât și în aer liber. Ea a câștigat o medalie de argint și titlul de vicecampioană a țării în sală, iar în aer liber a obținut titlul național și internațional al României, precum și o medalie de argint la Balcaniadă. În plus, atleta de la CSM Deva a participat la Campionatul European de sală, precum și la „Mondialele” în aer liber.
Se încheie cu Europenele
Sezonul de sală care începe din această săptămână este unul încărcat, iar antrenorul Nicolae Alexe speră ca eleva sa să obțină calificarea la Balcaniadă și la Campionatul European, ambele organizate în Turcia. „Sezonul începe, pe 14-15 ianuarie, cu «Cupa Bistrița», de la Bacău, o competiție tradițională, menită să verifice forma sportivilor. Apoi avem, la București, între 21 și 22 ianuarie, prima etapă a Campionatului Național, iar o săptămână mai târziu,
tot în Capitală, Florentina va concura la «Romanian Master Athletic». Pe 28 și 29 ianuarie, tot la București, va fi etapa a doua de la «Naționale», iar în calendarul competițional urmează Campionatul Balcanic de la Bursa, din Turcia, pe data de 11 februarie. Tot în februarie, dar în zile de 18 și 19, se va desfășura etapa finală a Campionatului Național. Sezonul de sală se va încheia cu Campionatele Europene, care se vor desfășura în Turcia, la Istanbul, în perioada 2-5 martie. Sper ca Florentina să fie aptă de concurs, obiectivele noastre principale fiind calificarea la Balcaniadă și la Campionatul European, însă va fi greu, întrucât baremele au crescut foarte mult”, a declarat prof. Nicolae Alexe.
Sportiva a că au crescut mult baremurile de calificare pentru cele două competiții majore ale anului 2023, Campionatele Europene și cele Mondiale (ultimele organizate în luna iulie la Budapesta), dar cu pregătire atentă și cu ambiție se pot obține rezultatele dorite de cei doi. Oricum, Florentina Iușco are încă potențial pentru a participa la cele două competiții și să reușească și o calificare la Jocurrile Olimpice de la Paris, cu condiția esențială: să fie sănătoasă. Succes!