Sport

ATLETISM. Juniorii în Turcia, seniorii în Statele Unite

Menționam zilele trecute despre participarea sportivilor hunedoreni la ediția din acest an a tradiționalei competiții, Campionatele Balcanice pentru juniori U20, care se va desfă­șura în Turcia, la Denizli în perioada 16-17 iulie.

O medalie
Cu întârziere, federația de specia­li­tate a prezentat lotul cu care România participă la această ediție. Au făcut de­plasarea 24 de tinere atlete, printre care se află reprezentanta CSS Hunedoara, Petrina Pivniceru care va alerga în probele de 100 m 200 m și în ștafeta de 4x 100 m a țării noastre. Eliza Enache, legitimată la LPS Cetate Deva, va evolua în proba de săritura în înăl­țime. În grupul juniorilor se află Adelin Daniel Pop (CSS Hunedoara) care va alerga în proba de 800 m, dar și în ștafeta de 4 x 400 m a băieților, Raul Manuel Dan concurează la proba de 1.500 m și Eric Daniel Rus (legitimat la LPS Cetate Deva) va evolua în proba de 5.000 m.
Pe de altă parte, de astăzi, la St. Eugene, (Oregon) din Statele Unite ale Americii, se vor desfășura întrecerile celei de a 18-a ediție a Campionatului Mondial de Atletism in aer liber.
Din delegația României fac parte Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Daniela Stanciu (înal­țime), Ana Veronica Rodean (20 km mars), Mihaela Acatrinei (20 km marș), Andrei Rares Toader (aruncarea greu­tății), Alexandru Mihăiță Novac (arun­carea suliței),Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului) și Marius lulian Cocioran (35 km marș). Obiectivul sta­bilit la plecare spre America: o meda­lie, indiferent din ce metal va fi aceasta.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura