Au aruncat cu sticlele după arbitri
Echipa Victoria Călan a fost sancţionată cu o amendă de 100 de lei de Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara din cauza spectatorilor. Oficialii AJF i-au sancţionat clubul din Călan, deoarece unii suporteri au aruncat două sticle umplute cu apă după arbitrii care au oficiat la întâlnirea cu Hercules Lupeni, scor 1-2, disputată în runda a III-a a Ligii a IV-a Hunedoara. Cei care au „păcătuit” au fost amendaţi şi de Poliţia Locală, dar clubul plăteşte la rândul lui pentru că nu a asigurat paza aşa cum trebuie. O suspendare de trei etape şi o amendă de 40 de lei a încasat şi jucătorul N.G., de la echipa de juniori a CS Vulcan, pentru lovirea cu pumnul a unui adversar în timp ce jocul era oprit, la meciul cu Aurul Certej. În fine, delegatul echipei Metalul Crişcior, Valentin Beşleagă, a fost sancţionat cu o lună de suspendare şi 100 lei penalitate sportivă, pentru lipsă repetată de respect faţă de deciziile arbitrului la meciul cu CSA Aurul Brad.