Au câștigat! Disponibilizații de la Termocentrala Mintia pot ieși mai repede la pensie
Adriana Năstase
În urma discuțiilor avute de parlamentarii PSD din județ cu cei care nu au putut să beneficieze de drepturile legale, cu cei de la Casele de Pensii din țară, iată că rezultatul a fost unul mult așteptat.
Astfel, cei care au fost disponibilizați de la Termocentrala Mintia, de exemplu, și au lucrat 25 de ani, pot ieși la pensie, cu 13 ani mai devreme decât este vârsta standard. De fapt, mulți dintre disponibilizați de la termocentrală au acționat în instanță Casa Județeană de Pensii, pe motiv că le-a respins dosarele de pensii depuse inițial.
Pentru personalul implicat direct în producția de energie electrică
„Prin proiectul de lege adoptat azi de către Camera Deputaților, Cameră decizională, se înlătură discriminările create ca urmare a acordării, prin ordonanțe de urgență, a beneficiului grupei de muncă pentru alte categorii de activități și se corectează, totodată, lacunele Legii nr.197/2021. Adică, se asimilează stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de producție, mentenanță și asimilate, în unitățile de producție a energiei electrice în termocentrale pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui. Textul de lege este aplicabil pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției electrice și extracției cărbunelui”, a spus Ilie Toma, parlamentar social-democrat.
S-a reparat greșeala
„Așadar, odată cu intrarea în vigoare a acestei norme legale, persoanele care au desfășurat activitatea descrisă mai sus, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și /sau a II-a de muncă, vor putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, dacă au lucrat cel puțin 25 de ani în aceste condiții. Se vor avea în vedere, deci, și stagiile de cotizare realizate în aceste condiții de muncă în trecut, anterior datei de 1 aprilie 2001, nu doar cele realizate ulterior datei de 18 august 2021, data intrării în vigoare a Legii nr.197/2021.La determinarea drepturilor de pensie pentru persoanele care vor beneficia de prevederile acestei legi, se va utiliza stagiul complet de cotizare de 25 de ani, pentru stagiile de cotizare realizate în condițiile de muncă precizate mai sus. Pe de altă parte, în conformitate cu proiectul de lege adoptat, persoanele ale căror drepturi de de pensie s-au deschis în perioada anterioară intrării în vigoare a legii, vor putea beneficia, la cerere, de recalcularea pensiei. Dacă în urma recalculării rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit/aflat în plată anterior intrării în vigoare a legii, se va păstra cuantumul mai avantajos”, a declarat Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara.
si din 2001 pina in anul 2021?? conditiile de munca nu s-su schimbat doar au disparut grupele de munca !!
Cred ca au incurcat-o mai rau .