Au câștigat! Disponibilizații de la Termocentrala Mintia pot ieși mai repede la pensie

Adriana Năstase

În urma discuțiilor avute de parlamen­tarii PSD din județ cu cei care nu au putut să beneficieze de drepturile legale, cu cei de la Casele de Pensii din țară, iată că rezultatul a fost unul mult așteptat.
Astfel, cei care au fost disponibilizați de la Termocentrala Mintia, de exemplu, și au lucrat 25 de ani, pot ieși la pensie, cu 13 ani mai devreme decât este vârsta standard. De fapt, mulți dintre disponibilizați de la termocentrală au acționat în instanță Casa Județeană de Pensii, pe motiv că le-a respins dosarele de pensii depuse inițial.

Pentru personalul implicat direct în producția de energie electrică
„Prin proiectul de lege adoptat azi de către Camera Deputaților, Cameră deci­zio­nală, se înlătură discriminările create ca urmare a acordării, prin ordonanțe de ur­gență, a beneficiului grupei de muncă pen­tru alte categorii de activități și se corec­tea­ză, totodată, lacunele Legii nr.197/2021. Adică, se asimilează stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada an­terioară datei de 1 aprilie 2001, în care sa­lariații au desfășurat activități de producție, mentenanță și asimilate, în unitățile de pro­ducție a energiei electrice în termocentrale pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui. Textul de lege este aplicabil pentru personalul implicat di­rect și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției electrice și extracției cărbunelui”, a spus Ilie Toma, parlamentar social-democrat.

S-a reparat greșeala
„Așadar, odată cu intrarea în vigoare a acestei norme legale, persoanele care au desfășurat activitatea descrisă mai sus, în lo­curile de muncă încadrate conform legis­lației anterioare în grupa I și /sau a II-a de muncă, vor putea beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, dacă au lucrat cel puțin 25 de ani în aceste condiții. Se vor avea în vedere, deci, și stagiile de cotizare realizate în aceste condiții de muncă în trecut, anterior datei de 1 aprilie 2001, nu doar cele realizate ulte­rior datei de 18 august 2021, data intrării în vigoare a Legii nr.197/2021.La determi­na­rea drepturilor de pensie pentru persoa­nele care vor beneficia de prevederile acestei legi, se va utiliza stagiul complet de cotizare de 25 de ani, pentru stagiile de co­tizare realizate în condițiile de muncă pre­cizate mai sus. Pe de altă parte, în confor­mi­tate cu proiectul de lege adoptat, per­soa­nele ale căror drepturi de de pensie s-au deschis în perioada anterioară intrării în vigoare a legii, vor putea beneficia, la cere­re, de recalcularea pensiei. Dacă în urma re­cal­culării rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit/aflat în plată anterior intrării în vigoare a legii, se va păstra cuantumul mai avantajos”, a declarat Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • si din 2001 pina in anul 2021?? conditiile de munca nu s-su schimbat doar au disparut grupele de munca !!
    Cred ca au incurcat-o mai rau .

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

11 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

11 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

11 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

11 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

11 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

11 ore ago