Categories: Actualitate

Au căzut din nou pe mâna polițiștilor

Trei clienți mai vechi ai oamenilor legii au fost protagoniștii unui scandal într-un bar din municipiul Hunedoara.

Scandalul a avut loc zilele trecute și a început în jurul orei 19.00, când doi dintre agresori, în vârstă de 32, respectiv 34 de ani, l-au lovit pe un tânăr de 21 de ani, care se afla în fața localului. După ce l-au bătut îndeajuns, au intrat în bar și au continuat seria de lovituri cu un alt bărbat de 26 de ani, tot din Hunedoara.

Pe lângă cei doi, polițiștii au mai identificat un bărbat în vârstă de 31 de ani, care a fost complice la agresiune. Toți au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost prezentați procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus cercetarea lor sub control judiciar pentru 30 de zile. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Nițu, cei trei mai au antecedente penale, pe linie de tâlhărie. (Oana Mihnea)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

17 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

17 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

17 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

17 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

17 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

17 ore ago