Au cedat în prelungiri
Autobergamo Deva a cedat în prelungiri, în al doilea meci al finalei Ligii I de fotbal în sală, cu United Galați. Oaspeții s-au impus în sala din Deva cu 6-5, după prelungiri, la finalul timpului regulamentar scorul fiind 4-4.
Au preluat conducerea
La fel ca în primul meci, Autobergamo a deschis rapid scorul, prin Hinojosa, în secunda 33. Gazdele s-au distanțat în minutul 10, prin Andre Sasse, urmat de o reușită rapidă a lui Cristian Matei. Avantajul de trei goluri al Devei s-a micșorat la unul minim în ultimele secvențe ale primei reprize, printr-o dublă a lui Araujo în decurs de câteva secunde (primul gol fiind din lovitură de la 10 metri).
Galațiul a egalat, în minutul 26, prin Daniel Crișan, din pasa aceluiași Araujo. Deva a revenit în avantaj peste trei minute, grație reușitei lui Andre Sasse, însă United a egalat din nou, în minutul 31, prin același Araujo.
S-a intrat în prelungiri, acolo unde gălățenii au preluat conducerea prin Pele, în primul minut al reprizei secunde de timp suplimentar. Apoi, în minutul 40+7, Araujo a marcat al patrulea său gol din acest meci, urcând scorul la 4-6. Deva, care a jucat aproape toată repriza a doua de prelungiri cu portar zburător, a izbutit doar un gol, prin Cristian Matei, în minutul 40+9. Scorul la general este 1-1, după ce Autobergamo s-a impus în primul joc cu 4-2. Seria „3 din 5” se mută la Galați, cu jocul 3 programat luni, 9 mai, de la ora 19.00.