Doi tineri din Valea Jiului, suspectaţi că ar fi comis nu mai puţin de 17 furturi, au fost prinşi de poliţişti.
Viorel L., de 18 ani, din Vulcan, şi Alexandru B., de 24 de ani, din Petroşani, sunt cercetaţi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani, care au stabilit că, în perioada octombrie 2010 – mai 2011, ei au comis, sub diverse participaţii, 17 fapte penale pe raza municipiului Petroşani. Cei doi au fost puşi sub învinuire pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de tâlhărie şi furt calificat. „Prin activitatea lor infracţională, cei doi bărbaţi au creat părţilor vătămate un prejudiciu în valoare de aproximativ 13.000 lei”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Tânărul de 18 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Transfer şi Arest Preventiv Deva, urmând să fie prezentat în faţa instanţei de judecată în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă. În schimb, Alexandru B. este cercetat în stare de libertate. (C. Cosman)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…