Au fost trei zile de distracție la Zilele Simeriei!
Weekendul care a trecut a însemnat distracție la maximum pentru simerieni și nu numai. Primarul orașului, Iulius Bedea, a organizat, pentru prima dată de când e la cârmă, Zilele Simeriei.
Au fost trei zile cu diverse spectacole, pentru toate vârstele și toate gusturile. Pentru întreaga familie. Astfel, cei mici au putut să vizioneze spectacole de teatru, acrobații. cu tineri artiști pasionați de magia focului și de echilibrul la înălțimi amețitoare. A fost o zi dedicată tinerilor, cu Proconsul și DJ Project invitați speciali. Duminică a fost ziua muzicii populare, dar au fost sărbătorite familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Întreaga manifestare s-a derulat pe platoul din fața Parcului de Afaceri din Simeria. Sute de simerieni au dat curs invitației edilului șef Iulius Bedea!Pentru persoanele de vârstă mai înaintată sau cu nevoi speciale, au fost puse în fața scenei 180 de scaune. Dacă este necesar, vom suplimenta numărul de locuri ! (A.Năstase)