Au început înscrierile pentru BAC
Începând de ieri, liceenii hunedoreni din anii terminali (clasele a XII – şi a XIII – a), dar şi absolvenţii seriilor anterioare, au început să se înscrie pentru susţinerea examenului de Bacalaureat. Cererile se pot depune până în data de 30 mai.
Elevii trebuie să completeze o fişă-tip informatizată, la secretariatul liceului unde învaţă. După 30 mai, aceştia vor intra într-o mini-vacanţă, iar pe 10 iunie vor începe probele de evaluare a competenţelor. La prima sesiune a BAC-ului sunt aşteptaţi aproximativ 5.000 de elevi şi primul examen scris va fi la Limba şi Literatura Română, pe 1 iulie. Bacalaureatul se va finaliza pe 11 iulie, după ce vor fi afişate rezultatele finale în urma contestaţiilor.
Sesiune specială
Tot de ieri, la Ploieşti, a început şi sesiunea specială a Bacalaureatului, destinată elevilor olimpici şi sportivi. Cei 160 de liceeni, dintre care şi un hunedorean, performer la aerobic, au susţinut prima probă scrisă a examenului de maturitate.
Astăzi, Bacalaureatul special va continua cu proba obligatorie a profilului, miercuri, va avea loc proba la alegere, iar în 29 mai, va fi organizată ultima probă, cea la limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate pe 29 mai, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 18.00 – 20.00. Rezultatele finale vor fi publicate în data de 30 mai. (L. Goangă)