Conducta de gaze care va tranzita întreg judeţul Hunedoara ar putea alimenta şi cele două termocentrale, cea din Vulcan-Paroşeni şi cea de la Mintia, dacă respectivele capacităţi vor fi rentabilizate şi aduse la cerinţele de mediu.
Transgaz a început, în zona Recaş, lucrările de montare a conductelor din proiectul BRUA – iar la finalizarea fazei I a proiectului se va asigura fluxul bidirecţional de gaze naturale spre Bulgaria – prin interconectorul Giurgiu – Ruse, şi Ungaria – prin interconectorul Horia – Csanadpalota. Potrivit Transgaz, conducta se va desfăşura pe o lungime totală de 1.318 kilometri.
Gazoductul denumit generic BRUA va trece prin Valea Jiului, pe la Paroşeni, foarte aproape de termocentrală, dar şi prin arii protejate de pe cuprinsul judeţului Hunedoara, fiind amplasate cinci organizări de şantier ce vor urmări traseul conductei. BRUA se va intersecta cu situri naturale protejate de pe teritoriul judeţului nostru, cum ar fi Defileul Jiului, Coridorul Rusca Montană-Ţarcu-Retezat (2,933 km) şi se va intersecta cu Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”. Traseul conductei este, de asemenea, limitrof ariilor naturale protejate Grădiştea Muncelului-Cioclovina (63 m) ori Parcul Naţional Defileul Jiului. Potrivit Transgaz, proiectul BRUA urmăreşte diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale a ţărilor europene; transportul spre pieţele europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică. Această conductă de transport va permite în viitor interconectarea cu conductele care vor avea ca surse potenţiale de alimentare gazele din Marea Neagră.
Interconectivitatea la scară regională a sistemelor de transport a gazelor naturale va asigura pe termen lung un grad de confort ridicat al populaţiei (dată fiind larga utilizare a acestora ca sursă de încălzire) şi va elimina riscul datorat sincopelor de furnizare, întreţinându-se astfel constantă şi continuă activitatea de tip industrial unde gazele naturale reprezintă elementul fundamental în procesele de producţie, în ansamblul său, proiectul asigurând o continuă şi constantă creştere economică şi întărire a stabilităţii şi securităţii.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…