În maximum două luni, cât vor dura lucrările, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara va beneficia de un heliport pe care vor putea ateriza elicoptere, în vederea preluării bolnavilor aflaţi în stare gravă şi care necesită transfer urgent către centrele medicale universitare.
Pista care va salva vieţi
Suma necesară pentru construirea heliportului din incinta spitalului hunedorean, de altfel, singurul autorizat din întreg judeţul, se ridică la peste 900.000 de lei, bani care provin de la bugetul municipalităţii. Heliportul se impunea ca o prioritate, în condiţiile în care pacienţii unităţii sanitare, care aveau nevoie de transport cu elicopterul la o clinică dintr-un centru universitar, erau preluaţi cu ambulanţele până la stadionul Michael Klein. Din cauza timpului scurs, exista riscul ca starea de sănătate a acestora să se agraveze.
„De peste doi ani, am depus eforturi pentru a obţine documentaţiile necesare. Am reuşit să obţinem avizele pentru proiect şi s-a dat drumul investiţiei. Ultimul aviz a fost cel de la Autoritatea Aeronautică. Administraţia locală susţine integral valoarea lucrărilor, dar foarte important de precizat este că proiectul include şi un sistem de balizaj, astfel că acest heliport realizat la standarde europene suportă inclusiv zboruri de noapte. Până acum, dat fiind faptul că viaţa pacientului constituie o prioritate, piloţii erau nevoiţi să aterizeze în condiţii neadecvate. Cu atât mai mult, se pune şi problema condiţiilor de siguranţă în care bolnavii sunt transferaţi către elicopter. De fiecare dată, pentru a fi duşi la elicopter, unitatea trebuia să apeleze la ambulanţă, care îi transporta în afara spitalului. Astfel, ambulanţa era ocupată un interval de timp care putea fi chiar şi o oră, iar prin utilizarea acestui heliport, durata de utilizare a unei ambulanţe va fi de doar câteva minute. Pentru transferul pacientului cu ambulanţa, trebuia blocată şi circulaţia, iar riscurile de deplasare creşteau. Din orice unghi am privi lucrurile, un heliport înseamnă sporirea şanselor la viaţă!“, a spus ec. Nicuşor Ştefan, managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…