Categories: Sport

Au prins viteză, dar au „deraiat“

Ciprian Marinuţ

CFR Simeria a început în forţă jocul cu echipa secundă a clubului de Liga I FC Timişoara şi a avut două goluri avantaj, în meciul disputat vineri, pe teren propriu. Feroviarii au rămas însă în pană pe final şi au pierdut cu 3-2, întrucât cei cinci jucători de la prima echipă a bănăţenilor au reuşit să întoarcă soarta meciului.

S-au jucat cu ocaziile

Trupa antrenată de Marius Opric a fost vioara întâi a debutului de meci şi a jucat bine întreaga primă repriză. Făgărăşanu (min. 9) a trecut ca printre jaloane pe lângă adversari şi a deschis scorul cu un euro-gol, după o acţiune personală, finalizată cu un şut de la marginea careului. Putea fi uşor doi sau trei la zero, însă Suciu (11 şi 37), Făgărăşanu (18) şi Riviş (37) au irosit excelente oportunităţi de a marca. Pe măsura trecerii timpului, CFR a pierdut din viteză, iar timişorenii au prins tot mai mult curaj. Totuşi, imediat după pauză, nou-intratul Pepenar a primit cadou un penalty, iar Riviş (50) a marcat cu un şut plasat şi a dus scorul la 2-0.

Brazilian irezistibil

La acest scor, feroviarii s-au culcat pe-o ureche, iar la rampă au ieşit cei cinci fotbalişti ai primei echipe a timişorenilor (Lepmets, Krejci, Matei, Zăgrean, Rocha) „exilaţi” la Liga a III-a. Zăgrean (55) a redus din diferenţă cu o lovitură de cap pe spate de la şase-şapte metri, după o centrare a lui Boştină. Brazilianul Rafael Rocha (67) a fost de neoprit, iar eforturile i-au fost răsplătite cu golul egalizator, marcat cu un şut din careu, după o bâlbâială în lanţ a defensivei simeriene. A urmat un alt gol al lui Zăgrean (72), anulat pe motiv de ofsaid şi o bătaie generală, după o ciocnire între doi jucători. Finalul a aparţinut clar timişorenilor. Zăgrean (85) a marcat golul victoriei cu o lovitură de cap, după ce portarul Iancău parase şutul lui Matei (80) şi tot el ţintise transversala în minutul 81.
CFR a pierdut astfel nu doar trei puncte, ci şi mare parte din speranţele de promovare.

CFR Simeria – FC Timişoara II 2-3 (1-0)
Au marcat: Făgărăşanu (9), Riviş (50), Zăgrean (55 şi 85), Rocha (67)
CFR: Iancău-Vîrtan, Buta, Stroia, Păduraru-Făgărăşanu, Vişan, Găceanu (75 Şoit), Riviş-Suciu (86 Chelariu), D. Dăscălescu (46 Pepenar). Antrenor- Marius Opric.
FC Timişoara II: Lepmets – Dăruială, Krejci, Matei, Boştină, Fuchs (91 Iovan), Zăgrean (87 Velici), Cuciorva, Ilie, Rocha, Jitaru.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago