Au pus la cale o revenire a gimnasticii de la poalele Cetăţii
Recent, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Carmencita Constantin, a avut o întâlnire cu reprezentanţii conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara, administratorul public, Costel Avram şi vicepreşedintele Ion Bădin. La discuţii a fost prezent şi Adrian LIiga, directorul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva.
Finanţări necesare
Discuţiile au vizat identificarea soluţiilor pentru iniţierea unui proiect complex pe termen mediu şi lung în vederea susţinerii unor investiţii în infrastructura educaţională la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva, dar şi crearea unui HUB profesional, care să ofere calificări şi recalificări în domenii competitive pe piaţa muncii şi antreprenoriat pentru sportivi.
„Am avut şansa să întâlnesc o echipă de profesionişti care iubeşte sportul şi apreciază gimnastica ca pe un domeniu emblematic al judeţului Hunedoara şi al României. Schimburile de idei, pornite de la viitoarele oportunităţi de finanţare corelate cu necesitatile de redresare, modernizare şi dezvoltare a performanţelor sportive, au dus la conturarea unor proiecte concrete care să fie dezvoltate în parteneriat. Mulţumesc echipei CJ Hunedoara pentru aceasta zi specială, în care atenţia, creativitatea, profesionalismul, dorinţa de a face ceva durabil cu efecte pe termen lung, au fost elementele determinante ale unei întâlniri de succes”, a spus Carmencita Constantin.
Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a manifestat sprijinul în ceea ce priveşte susţinerea propunerilor avansate şi analizează posibilitatea atragerii de finanţări nerambursabile în acest sens.