Au scăpat fără nici o zgârietură din maşina rostogolită în râpă
O deveancă şi cei doi copii ai săi au scăpat ca prin minune, fără nici o zgârietură, după ce s-au rostogolit cu maşina într-o râpă. Evenimentul s-a petrecut duminică, pe strada Aurel Vlaicu, care face legătura între Deva şi Complexul de agrement Căprioara.
În ajutorul celor trei au venit pompierii salvatori de la Detaşamentul Deva, solicitaţi prin 112, precum şi o ambulanţă cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Hunedoara. Din informaţiile furnizate de ISU Hunedoara, autoturismul era răsturnat pe plafon într-o râpă adâncă de aproape 10 metri. În interior se aflau un bebeluş de şase luni, prins în scaunul auto pentru copii, tip scoică, în timp ce un alt copil de 14 ani şi mama erau poziţionaţi cu capul în jos pe scaune, asiguraţi cu centurile de siguranţă. Pompierii au evaluat victimele concomitent cu punerea autoturismului într-o poziţie de siguranţă şi decuplarea bornelor bateriei pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu. În ciuda rostogolirii repetate a autoturismului pe panta abruptă, nimeni nu a fost încarcerat. Cei trei au fost scoşi în siguranţă din maşină, iar salvatorii au constatat cu surprindere că nu prezentau nici măcar o zgârietură. Concluzia intervenţiei a fost că respectarea măsurilor de protecţie în autoturism a prevenit producerea unei tragedii.
Toti instructorii auto din Deva ar trebui sa-si duca elevii sa conduca pe aceasta ruta. Foarte multi iau permisul fara sa stie sa conduca corect in rampa si panta prelungita,plus curbe si fara sa aiba habar sa foloseasca frana de motor. Traseul e numai bun pt a invata sa conduci o masina. Alta intrebare ar fi ce naiba de agrement mai e la Caprioara, acolo parca e un azil acum!? Poate acolo era cazat sogoru’ sub acoperire…