Oana Mihnea
Doi tineri din Certeju de Sus au fost reţinuţi de poliţişti după ce au furat dintr-o şcoală.
La sfârşitul anului trecut, Andrei Fichitiu şi Costin Ursu, în vârstă de 21, respectiv 23 de ani, au făcut o vizită în şcoala din localitate, unde şi ei fuseseră cu mai mulţi ani în urmă elevi. Numai că ei n-au mers la şcoală ca nişte foşti elevi, ci în postura de hoţi. Astfel, în miez de noapte, au forţat uşa de la intarea în şcoală şi au luat din clase mai multe calculatoare, dar şi alte componente electronice, în valoare totală de 10.000 lei. O parte dintre bunurile furate le-au vândut rapid, i-ar câteva le-au ţinut dosite, până găsesc clienţi pentru ele. Spre ghinionul lor, au fost identificaţi de oamenii legii şi în urma percheziţiilor făcute de poliţişti în locuinţele acestora, au fost găsite câteva bunuri, care aparţineau şcolii. Acestea, în valoare de aproximativ 500 lei, au fost ridicate şi vor fi restituite.
Prin urmare, Andrei Fichitiu şi Costin Ursu, cercetaţi pentru furt calificat, au ajuns în faţa magistraţilor de la Judecătoria Deva, care au decis trimiterea lor în arest pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, ea poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare. Nici unul dintre cei doi nu are un loc de muncă, iar Andrei Fichitiu a mai avut probleme în trecut cu legea, tot din cauza unor furturi.
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…