Au venit banii pentru Colegiului Naţional din Haþeg

Nicolle Ebner

Primăria Haţeg a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Reabilitarea şi dotarea spaţiilor de învăţământ din corpurile C şi D şi baza sportivă a Colegiului Naţional I. C. Brătianu”.

Aproape un milion de euro

Proiectul are o valoare totală de aproximativ 4,07 milioane lei şi o valoare aproximativă a finanţării nerambursabile de 2,74 milioane lei. El vizează îmbunătăţirea condiţiilor din cadrul Colegiului Naţional I. C. Brătianu din Haţeg, precum şi dotarea cu echipamente didactice moderne şi tehnică de calcul. Astfel, prin implementarea proiectului se doreşte creşterea numărul de elevi ai colegiului sau mărirea numărului celor care urmează o facultate du pă terminarea liceului.

„Pentru noi, contează orice bănuţ atras la bugetul local şi considerăm că finanţarea proiectului depus de Primăria Haţeg este şi o recunoaştere a valorii Colegiului Naţional din oraşul nostru. Perioada de implementare a proiectului este de nouă luni, ceea ce înseamnă că doar de anul viitor, elevii se vor bucura de efectele proiectului finanţat de UE”, declară primarul Nicolae Timiş.

Pentru a recondiţiona întregul colegiu, administraţia locală din Haţeg a mai depus un proiect, la Ministerul Educaţiei, profitând de oportunitatea oferită de guvern prin care vor fi alocate sume importante de bani, de la bugetul de stat, pentru liceele care funcţionează de 100 de ani. Or, în acest an, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” împlineşte 100 de ani de când şi-a deschis porţile pentru elevii din Ţara Haţegului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

A ajuns în conducerea europeană

Avocatul devean Cristian Jura (foto) face parte din structura de conducere a Comisiei Europene îm­potriva…

41 de secunde ago

Cine vine la Turneul de tenis Transylvania Open 2025

Turneul de tenis Transylvania Open WTA 250 se va desfășura la BT Arena din Cluj-Napoca…

44 de secunde ago

Lupu a părăsit Corvinul Hunedoara

Marius Lupu a plecat de la CS Corvinul Hunedoara și a semnat cu Unirea Slobozia,…

56 de secunde ago

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…

o zi ago

Bulina neagră

Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…

o zi ago