Au „ţintit” internaţional
Arcaşii de la clubul Minerul Aninoasa au ţintit ca lunetiştii la primul concurs în aer liber din acest an, „Cupa Primăverii”, de la Bucureşti. Sportivii antrenaţi de Viorel Hăbian şi-au îndeplinit astfel baremurile pentru selecţia în loturile naţionale şi pentru participarea la concursurile internaţionale din 2010. Cel mai bine au mers fetele, Simona Băncilă, Luminiţa Sîrbu şi Andreea Uritescu, ocupând întreg podiumul în proba de arc olimpic. Foarte bine au tras Gigi Puşcă şi Nicu Mugur, care s-au clasat pe locurile unu şi doi la arc compound, precum şi Răzvan Marcu, situat pe doi la arc olimpic. „Simona Băncilă, Gigi Puşcă şi Răzvan Marcu au îndeplinit baremul pentru participarea la Campionatele Europene din Italia, iar Luminiţa Sîrbu, Andreea Uritescu şi Răzvan Marcu au fost selecţionaţi în lotul naţional care va concura la Campionatele Mondiale Universitare din China”, a spus Ilie Botgros, preşedintele CS Minerul Aninoasa.