Aur, argint şi bronz la popice
Popicarii de la Inter Petrila au salvat un an ce părea compromis, din cauza problemelor financiare şi a plecării masive de jucători, prin cucerirea a trei medalii la Campionatul Naţional de cadeţi de la Ploieşti. Marian Bălan a devenit campion naţional la individual şi a cucerit medalia de argint la proba de sprint. Acelaşi sportiv împreună cu Marius Codarcea şi-a asigurat medalia de bronz la proba de tandem. „Sunt foarte mulţumit de rezultate. Am dovedit că încă mai putem fi pe podium la nivel naţional. Am spus că dacă vom avea răbdare cu sportivii care au rămas, ne vom reveni şi vom învinge orice obstacol”, a declarat antrenorul Marcel Dobrică.