Sportiva Oana Nicolaescu, legitimată la SCM Deva şi componentă a Centrului Naţional de Judo de la Deva, a obţinut medalia de aur la etapa de „Cupa Europei”, rezervată juniorilor U21 (sub 21 de ani) desfăşurată la Lignano, în Italia, la finalul săptămânii. Sportiva antrenată de Ramona Enache şi Mugurel Ciuşcă a câştigat toate cele patru meciuri disputate şi a învins-o în finală pe românca Ana Maria Ioniţă.
Victorii pe linie
Talentata sportivă de la SCM Deva a ştiut să aibă „eficienţă maximă cu minimum de efort”, respectând un principiu de bază al judo-ului, astfel că şi-a dominat toate adversarele. Cu o tehnică bine şlefuită şi o pregătire fizică fără cusur, Oana Nicolaescu a ocupat locul întâi în grupa A a categoriei 52 de kilograme, din care au mai făcut parte alte cinci sportive. În meciurile din grupă, judoka antrenată de Ramona Enache şi Mugurel Ciuşcă le-a învins pe rând pe Joana Fernandes (Portugalia) şi Daniella Balogh (Ungaria). Apoi, în semifinale, Oana Nicolaescu a dispus de câştigătoarea grupei C a categoriei, Tamara Silva, din Elveţia. În a doua semifinală a categoriei 52 kilograme, românca Ana Maria Ioniţă a învins-o pe Klaudia Szczepanczyk din Polonia, astfel că în finală s-au întâlnit cele două românce. În ultimul act, Nicolaescu a fost mai inspirată şi mai proaspătă din punct de vedere fizic, astfel că a cucerit medalia de aur. „Este un rezultat valoros care demonstrează că la Centrul Naţional de la Deva se munceşte serios şi cu perspective de performanţe foarte valoroase. Este prima medalie internaţională pentru Oana, o sportivă de mare viitor, după ce anul trecut s-a clasat doar pe locul cinci, la o altă etapă de Cupă Europeană, la nivel de cadete”, a spus Mugurel Ciuşcă, directorul Centrului Naţional de Judo de la Deva. La competiţia din Italia au participat 446 de sportvi (287 la masculin – 159 la feminin) din 27 de ţări.
La un pas de podium la intern
Alte patru judoka de la SCM Deva s-au clasat în apropierea podiumului la Cupa Europeană de judo pentru cadeţi (U18) de la Piteşti, concurs desfăşurat în weekend. Victoria Finta (ctg. +70) şi Lidia Marin (ctg. 40 kg) s-au clasat pe locul cinci, iar Andrada Bălaşa (ctg. 57 kg) şi Ana Maria Dascălu (ctg. 52 kg) au ocupat locul şapte. La competiţia de la Piteşti, România a participat cu cei mai mulţi sportivi, 110, urmată de Ungaria, cu 46, Turcia şi Serbia, câte 32, şi a cucerit o medalie de aur, una de argint şi cinci de bronz. Nu mai puţin de 406 competitori s-au aliniat la startul turneului (244 băieţi, 162 fete), din 26 de ţări.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…