Categories: Comunitate

Aur pentru Insemex Petroşani

În perioada 23 – 25 martie 2016, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a organizat Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii, un loc de întâlnire al inventatorilor şi invenţiilor cu oameni de afaceri, precum şi întreprinzători interesaţi să pună în practică rezultatele cercetării, inovării şi creativităţii româneşti. Şi de această dată, „Pro Invent” le-a adus specialiştilor de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INCD-INSEMEX Petroşani, medalii de aur.
Şi-au dat mâna în numele cercetării
“Din totalul de şase lucrări ştiinţifice cu care am participat la cea de a XIV-lea ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii, trei au fost medaliate cu aur, iar pentru celelalte trei am primit diplome de excelenţă. Pe lângă faptul că aceste distincţii ne confirmă efortul susţinut al muncii întregii echipe, reprezintă, totodată, şi un liant către noi parteneriate, dar şi o oportunitate de popularizare a axelor noastre de cercetare şi de creştere a şanselor unor viitoare finanţări. În acest an au participat peste 60 de entităţi din rândul unor universităţi consacrate, centre şi staţiuni de cercetare, diverse societăţi, asociaţii ale inventatorilor şi chiar persoane fizice din Belarus, Iran, Republica Moldova şi România. Noi am expus cele mai noi rezultate ale cercetărilor efectuate în decursul ultimilor ani, diseminate atât prin cereri de brevet de invenţie, cât şi prin participarea şi publicarea de articole la diverse manifestări ştiinţifice pe plan naţional şi internaţional. Ele vizează barierele de securitate, din spaţiile cu pericol şi atmosferă explozivă, metode noi de aeraj şi determinări în minerit, respectiv cercetări în domeniul propagării undelor în cazul exploziilor, ca şi metodele de salvare din medii toxice”, a precizat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroşani. Acesta a mai menţionat că la Salon au fost prezentate lucrări brevetate sau în curs de brevetare, elaborate în ultimii cinci ani, dar care nu au mai fost premiate la ediţiile anterioare. Cât priveşte secţiunea de jurizare, au fost înscrise peste 350 de invenţii cu o adresabilitate vastă, din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, de la noi specii de plante, protecţia mediului, tehnică de calcul, telecomunicaţii, securitate industrială, automatizări, şi până la recuperarea metalelor rare din haldele de steril şi implanturi ortopedice. De asemenea, a existat şi o noutate a ediţiei din 2016. Pentru prima dată în cadrul Salonului, au avut loc loc demonstraţii ale creativităţii studenţilor care au participat  la diverse  competiţii internaţionale cu proiecte inovative de  excepţie. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

18 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

18 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

18 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

18 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

18 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

18 ore ago