„Ce-o fi, o fi. Avem un buget mai mic cu peste 2.500.000 de lei, aşa că ne vom gândi de două ori, înainte de a ne apuca de ceva. Se pare că ne rămân bani doar de mici reparaţii, investiţii de anvergură nu cred că mai putem demara. Cel puţin, până nu pun totul pe hârtie şi îmi fac priorităţile, nu pot fi prea optimist. Mai avem de suportat şi cofinanţarea la proiectul european ce-l implementăm pe Măsura 322. Trebuie să ne orientăm să facem rost de câteva sute de mii de lei (cât presupune plata tva-ului). Proiectul are ca termen final anul 2013, dar îl vom duce la bun sfârşit în acest an, după cum merge execuţia lui. Deşi am încasat peste 90 la sută din taxele şi impozitele pe 2011, nu se ţine cont de acest lucru, în distribuirea banilor la buget. Asta mă supără cel mai tare. Căminele culturale din Gothatea şi Câmpuri de Sus, ce le aveam în perspectivă pentru modernizare, vom vedea cum le vom cuprinde pe listă. Încă mă gândesc cum să fac, ca să fie cât mai bine”, a declarat, nu prea fericit, Silviu Nan (foto), primarul comunei Gurasada. (M. Şerban)
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…