Austria pune cruce aderării României la Schengen, de față cu ministrul Cătălin Predoiu: „Nu suntem deschiși pentru extindere”
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a declarat ieri, în timpul unei conferințe de presă comună cu ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, că poziţia ţării sale este că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcţionează, de aceea Austria se opune extinderii acestuia.
Controale la frontieră
„Poziția noastră e că sistemul Schengen, ca întreg, nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Vedem că sunt controale la frontieră între Germania și Austria, între Austria și Ungaria, între Ungaria și Slovenia. În Germania s-a discutat despre control la frontiera cu Polonia. E un semnal clar că sistemul ca întreg nu funcționează și de aceea nu consider că o extindere e oportună la momentul actual”, declară Gerhard Karner.
Cum a reacționat oficialul român
„Discuțiile au fost amicale, dar foarte serioase. Obiectivul meu și pe parcurs am văzut că și al dlui ministru Karner a fost să construim azi un început de colaborare, să întoarce pagina în subiectul Schengen. Să construim acea încredere care să ne ducă pe cel mai drum scurt către obiective comune, ale Austriei și ale României, inclusiv Schengen. Nu am venit aici și nu am creat discuții în paradigma ministrului care vine și cere și a altuia care refuză. Nu asta e gândirea mea și nu ăsta e modul de lucru corect. Dovadă e rezultatul din decembrie 2022. Modul corect de lucru, cred eu, este de a identifica problemele fiecărei părți pentru a identifica soluții. Am vrut să mă asigur dacă există reproșuri sau slăbiciuni în modul în care România protejează frontierele”, spune Cătălin Predoiu. (A.N.)