Au condus „bronzul” european
Kairat Almaty, locul 3 în precedenta ediţie de UEFA Futsal Cup, este una din marile favorite la câştigarea trofeului în acest sezon. Totuşi, gruparea din Kazahstan a fost surprinsă de Autobergamo în chiar minutul 2 al întâlnirii directe, căpitanul devean Cristi Matei reuşind să deschidă scorul. Favoriţii au reuşit egalarea în minutul 7, prin Leo, iar la pauză au intrat în avantaj graţie reuşitei portarului Higuita, cel care la jocul de 5+0 îndeplineşte rolul de jucător de câmp. În al doilea minut al reprizei secunde, Tayebi a mărit diferenţa la 3-1 iar în minutul 32, Leo a realizat „dubla”, hotărând în mare parte soarta partidei. Devenii au mai avut o răbfunire de orgoliu şi Cristi Matei a marcat al doilea său gol, în minutul 34, dar scorul final a fost stabilit de Tayebi, în minutul 35.
De la egal la egal cu deţinătoarea UEFA Futsal Cup
Cum Inter Movistar învinsese pe Braga cu 7-0 în primul meci se aşteapta ca deţinătoarea titlului european să dea recital şi în faţa celor de la Autobergamo. Şi, după doar un minut şi două secunde de la startul meciului, vedeta mondială Ricardinho a deschis scorul. Căpitanul Ortiz a majorat diferenţa în minutul 9 iar trupa gazdă era în grafic, sperând la un o diferenţă liniştitoare. Însă, Autobergamo a dat o replică extraordinară, jucând în multe momente de la egal la egal cu galonata sa adversară. Un amănunt care confirmă acest lucru este faptul că la finalul primei părţi fiecare echipă comisese câte cinci greşeli. Devenii au continuat jocul bun şi în repriza secundă şi în minutul 28 au redus din diferenţă prin Paulo Ferreira, internaţionalul român marcând pe lângă bară după o fază creată de Obadă, dribling scurt şi pasă în „gura porţii”. Trupa lui Marcos Angulo a jucat inteligent în continuare a făcut şi spectacol, Paulo Ferreira strecurându-i la un moment dat mingea printre picioare celebrului său conaţional, Ricardinho, iar în minutele de final a ratat o şansă mare de a egala, prin Alpar Csoma. S-a încheiat 2-1 şi gazdele au părut mulţumite la final pentru obţinerea victoriei, chiar şi la limită. Cum Kairat a învins Braga, scor 4-1, kazahii şi spaniolii au luptat în meci direct pentru calificarea în Final-Four. În timp ce Autobergamo a jucat cu Braga pentru locul 3 în grupă, o remiză fiindu-le suficientă devenilor pentru atingerea acestui ţel. Ambele partide s-au jucat după închiderea ediţiei, despre ele urmând să citiţi în ediţia de mâine. (Ovidiu Mănăstire)
Sursa foto: Sandra Santiago
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…