Categories: Sport

Autobergamo Deva, în semifinalele Cupei României

Nicolae Gavrea

Campioana României la futsal, Autobergamo Deva, a câştigat fără probleme ultimul sfert de finală al Cupei României la futsal, învingând la scor 10-3, liderul din Liga 2, CFF Clujana Cluj Napoca.
Devenii au fost favoriţi la calificarea în Final Four şi întregesc patrulaterul în care se mai află Informatica Timişoara, (deţinătoarea trofeului), Politehnica Iaşi şi Imperial Wet Miercurea Ciuc. Acum, federaţia va trebui să decidă unde şi cine va organiza ediţia din acest an a Final Four, deoarece odată cu eliminarea lui United a apărut şi un semn de întrebare cu privire la oraşul care va găzdui acest turneu. Cum Timişoara a fost gazdă anul trecut, iar Deva acum doi ani, variantele pentru ultimul act al Cupei României din 2018 se reduc practic la celelalte două oraşe participante, Iaşi şi Miercurea Ciuc.
Urmează până atunci derbiul de luni, 12 martie, când Autobergamo va întâlni, la Sala Sporturilor din Deva, Informatica Timişoara, o eventuală victorie asigurându-le devenilor primul loc în clasamentul ligii naţionale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago