Sport

Autobergamo, egal la Călăraşi şi renunţă la antrenor

ACS Autobergamo a realizat doar un egal în etapa a şaptea din campionatul regulat al primei divizii de futsal, un egal obţinut în extremis la liderul clasamentului, Dunărea Călăraşi. Gazdele au condus cu 3–0 (!), însă devenii au revenit în joc şi în cele din urmă disputa s-a încheiat la egalitate, 3–3, ceea ce în contextul clasamentului lasă ambelor formaţii şanse la prima poziţie.

Au concediat tehnicianul
Rezultatul a dus însă la rezilierea pe cale amiabilă a contractului de colaborare cu antrenorul Luis Fonseca Cilleros, dar şi cu jucătorii Carlos Dias (Teka) şi Cristian Muinos Saavedra (Chapu). Conducerea clubului a mai anunţat că de pregătirea echipei se va ocupa Adrian Moţ. În perioada următoare va fi comunicat numele antrenorului cu care se va semna un nou contract, precum şi transferurile ce se vor face pentru a completa lotul devean în condiţiile în care obiectivul rămâne acelaşi, cucerirea unui nou titlu naţional.
În celelalte jocuri ale etapei au fost înregistrate rezultate interesante. Astfel, Imperial Wet Miercurea Ciuc a câştigat în faţa debutantei Bukovina Vicov, cu un 13–4, rezultat fără comentarii, dar la Galaţi formaţia din localitate, United, a avut un joc dificil, un derbi, în compania echipei Informatica Timişoara. Gazdele şi-au luat revanşa din campionatul trecut şi au câştigat cu scorul de 3–1. Foarte greu s-au impus cei de la FK Odorheiu Secuiesc în deplasarea de la Buzău în faţa nou promovatei SCM Gloria, scor final 4–3, iar cele trei puncte sunt acum la totalul acumulat de cei din Odorheiu Secuisc. În etapa viitoare, Autobergamo Deva va juca mâine seară de la ora 18 într-o partidă derbi cu Imperial Wet Miercurea Ciuc.
Interesant este însă şi meciul dintre FK Odorheiu Secuiesc şi Dunărea Călăraşi, în timp ce United şi Informatica au misiuni uşoare cu Gloria, respectiv Clujana.
Etapa 7, rezultate finale:
Imperial Wet – Bukovina Vicov 13 – 4
United Galaţi – Informatica Timişoara 3 – 1
Dunărea Călăraşi – Autobergamo Deva 3 – 3
Gloria Buzău – FK Odorheiu 3 – 4
Clasament Liga 1 de futsal:
1. Dunărea Călăraşi 16 puncte (golaveraj 41 – 15)
2. United Galaţi 16 p. (38 – 12)
3. Autobergamo Deva 14 p. (56 – 18)
4. Informatica Timişoara 14 p. (32 – 16)
5. Imperial Wet 13 p. (44 – 20)
6. FK Odorheiu 13 p. (53 – 35)
7. Gloria Buzău 6 p. (17 – 41)
8. Poli Iaşi 3 p. (10 – 23) (un joc mai puţin)
9. Clujana Cluj 0 p. (13 – 66) (un joc mai puţin)
10. Bukovina Vicov 0 p. (18 – 76)
Etapa viitoare:
United Galaţi – Gloria Buzău
FK Odorheiu – Dunărea Călăraşi
Informatica Timişoara – Clujana Cluj
Autobergamo Deva – Imperial Wet
Bukovina Vicov – Politehnica Iaşi (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago