Categories: Sport

Autobergamo, grăbită să înceapă play-off-ul

 

Ovidiu Mănăstire

Gruparea deveană de futsal va deschide play-off-ul acestei ediţii a Ligii I, urmând să joace mâine, prima partidă din cadrul sferturilor de finală. Devenii vor întâlni în deplasare pe CSMS Poli Iaşi, returul fiind programat duminica viitoare.
Întâlnesc un adversar incomod
La doar patru zile după încheierea partidelor din grupele preliminare de calificare la Campionatul European de futsal, jucătorii echipei Autobergamo Deva se vor afla din nou pe parchet, urmând să debuteze în play-off-ul Ligii I de futsal. Alb-vişiniii vor întâlni în deplasare pe CSMS Poli Iaşi, echipă pe care au învins-o de două ori în sezonul regulat, cu 4-3 şi 3-0, dar moldovenii au dat replica de fiecare dată. În plus, trupa antrenată de Florin Ignat se va confrunta şi cu oboseala acumulată de cei şase internaţionali români şi cei doi moldoveni, care au jucat în această săptămână pentru echipele naţionale. „E adevărat că internaţionalii vor fi obosiţi dar avem un lot numeros şi trebuie să câştigăm. Dacă jucam săptămâna viitoare, era prea aproape al doilea meci. Aşa, vom juca sâmbătă şi echipa va fi liberă până miercuri”, a spus Dorin Popa, finanţatorul grupării devene. A doua partidă dintre Autobergamo şi CSMS Poli Iaşi se va juca duminică, 23 aprilie, iar dacă va fi necesar, al treilea meci va avea loc o zi mai târziu.
Colaborare cu Sito Rivera din luna mai
În duelul pentru câştigarea titlului, echipa deveană va primi un ajutor suplimentar de pe banca tehnică. Astfel, trupa alb-vişinie va fi consiliată începând cu 6 mai de cunoscutul antrenor spaniol, Sito Rivera, cel care acum se ocupă de destinele naţionalei Ungariei şi care în trecut a pregătit echipa naţională a României şi pe CIP Deva. „Am ajuns la o înţelegere de colaborare cu Sito Rivera, care din 6 mai va veni la Deva şi se va ocupa de echipa noastră până la finalul campionatului. El va rămâne şi selecţionerul Ungariei în continuare şi vom vedea după terminarea acestui sezon cum vom colabora în continuare. Este un câştig pentru noi, deciziile tehnice îi vor aparţine în totalitate. Florin Ignat va rămâne atât antrenor cât şi jucător, dar Sito Rivera va avea ultimul cuvânt privind deciziile tehnice”, a spus Dorin Popa. Partida CSMS Poli Iaşi – Autobergamo Deva se va juca sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Sala Polivalentă din Iaşi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago