Categories: Sport

Autobergamo intră în „febra” derbiului cu United Galaţi

Ovidiu Mănăstire

Aflată pe locul 2 în clasamentul Ligii I de futsal, la un punct de liderul United Galaţi, gruparea deveană va debuta oficial în noul an chiar împotriva trupei de la Dunăre, pe care o va întâlni pe teren propriu în 21 ianuarie. Alb-vişiniii speră să învingă şi să-şi recâştige prima poziţie, oficializând în această perioadă şi transferul internaţionalului Florin Matei.

„Trebuie să câştigăm cu Galaţi!”
Remiza de la Odorhei i-a privat pe deveni de prima poziţie în clasamentul Ligii I la finalul anului 2016, dar trupa alb-vişinie aşteaptă cu nerăbdare duelul cu liderul United Galaţi, din 21 ianuarie. O victorie ar însemna o dublă lovitură, revenirea în fruntea ierarhiei şi un ascendent moral faţă de trupa moldoveană. „E foarte important meciul cu United, trebuie să câştigăm neapărat şi să demonstrăm că suntem mai buni. Pe greşelile noastre am pierdut puncte importante în tur şi adversarii au prins curaj. Va fi o perioadă mai grea şi din punct de vedere financiar, pentru că nu ne vom putea baza pe finanţarea publică decât în luna aprilie sau mai”, a declarat preşedintele celor de la Autobergamo Deva, Dorin Popa.

Lot competitiv pentru titlu
Devenii au oficializat transferul internaţionalului Florin Matei, care revine la Autobergamo după un an şi jumătate, având drept de joc chiar în duelul cu United Galaţi. În schimb, în meciul cu rivala de pe malul Dunării, trupa din reşedinţa judeţului nu se va putea baza pe Adrian Pânzaru, care este suspendat. „Am renunţat la Al-Ioani şi l-am readus pe Florin Matei. Lotul actual este cel pe care ne vom baza până la vară. Şi-a revenit şi Ique, după accidentarea din meciul cu Timişoara, avem un lot competitiv cu care sper să luăm titlul, nu concep alt obiectiv”, a precizat oficialul devenilor.

Antrenorul e încrezător
De altfel, titlul de campioană e singurul obiectiv care contează şi în opinia antrenorului-jucător al grupării alb-vişinii, Florin Ignat. „Titlul contează! Trebuie să-l luăm anul acesta. Avem un lot bun, ambiţiile sunt mari. Din acest punct de vedere, sunt încrezător că anul 2017 ne va aduce titlul de campioană a României, chiar dacă acum suntem pe poziţia secundă. În ultimii doi ani, City’US Târgu Mureş a luat titlul fără să încheie pe primul loc play-off-ul. Acum doi ani, mureşenii au fost pe locul patru, iar anul trecut pe locul doi”, a spus Florin Ignat. Gruparea deveană îşi va relua antrenamentele luni, 9 ianuarie 2017.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago