Autobergamo, lider cu punctaj maxim după două etape
Runda a doua din cadrul Ligii I de fotbal în sală a debutat cu două victorii, în meciurile disputate duminică seara. Echipa deveană Autobergamo s-a impus pe terenul nou promovatei Bucovina Vicov cu scorul fluviu de 15-4.
În cel de al doilea joc al zilei, FK Odorheiul Secuiesc a câştigat la Clujana Cluj Napoca cu 9-3, iar ambele formaţii învingătoare au maximum de puncte după două etape, şase, cu menţiunea că Autobergamo are şi un golaveraj impresionant, 29-6.
Etapa continuă cu jocurile care au fost programate aseară: Politehnica Iaşi- United Galaţi şi Informatica Timişoara-Dunărea Călăraşi, iar astăzi cu meciul dintre Imperial Wet Miercurea Ciuc-Gloria Buzău.
În următoarea etapă este programat primul derbi al campionatului, meci în care vor evolua la Deva ultimele două campioane, Autobergamo şi Informatica Timişoara.