Finalul de săptămână a fost marcat de partidele programate în Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călăraşi, locaţie care a găzduit timp de două zile, meciurile din semifinalele Cupei României la futsal. Trei formaţii din Liga întâi şi liderul ligii secunde s-au întrecut pentru trofeul ediţiei 2018 – 2019 a competiţiei interne numărul doi.
În partida de deschidere s-au întâlnit sâmbătă după amiază United Galaţi, vicecampioana României în ultimele două sezoane, şi CSM Târgu Mureş, echipă care pregăteşte revenirea pe prima scenă a futsalului autohton. Gălăţenii s-au impus la limită, 2 – 1, primind o replică peste aşteptări din partea tinerei formaţii mureşene. Golul victoriei formaţiei pregătite de Florin Ignat a fost marcat în ultimele secunde ale timpului regulamentar.
În meciul vedetă al zilei s-au întâlnit gazdele de la Dunărea Călăraşi şi Autobergamo Deva. Mult mai determinaţi şi beneficiind de sprijinul publicului propriu, elevii lui Marian Şotârcă s-au impus cu 5 – 2, luându-şi astfel revanşa pentru înfrângerea suferită în campionat, 1 – 4 la Deva cu două săptămâni înainte.
Autobergamo a rămas cu regretul că nu a gestionat mai bine evoluţia din semifinale, dar trebuie să strângă rândurile puternic pentru finalul de campionat. În Finala Cupei României din acest an, s-au întâlnit aseară Dunărea Călăraşi şi United Galaţi, partidă care s-a desfăşurat după închiderea ediţiei.
Pentru echipa Autobergamo Deva urmează acum meciul cu Futsal Poli Iaşi, partidă care va conta pentru ultima etapă a sezonului regulat din Liga întâi şi care se va juca sâmbătă la Deva, începând cu ora 18.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…