Autobergamo şi-a întărit lotul
Deţinătoarea ultimelor două ediţii ale Cupei României la futsal, Autobergamo Deva, a reuşit achiziţionarea primilor jucători în vederea sezonului viitor. Astfel, clubul alb-vişiniu i-a înregimentat pe experimentaţii internaţionali Vlad Iancu şi Ion Al-Ioani.
Ambii au jucat la Timişoara
Pentru Vlad Iancu (foto) este de fapt o revenire la trupa deveană, după ce în sezonul trecut, goalkeeperul de 38 de ani a jucat pentru vicecampioana Informatica Timişoara. La finalul primului meci din semifinalele play-off-ului, pe care timişorenii l-au jucat cu United Galaţi, Vlad Iancu a avut o ceartă cu Robert Lupu şi Florin Matei şi a fost exclus din lot, iar la finalul sezonului a părăsit echipa bănăţeană, semnând cu Autobergamo Deva.
Şi Al-Ioani a jucat în campionatul trecut la Informatica Timişoara, dar în pauza dintre tur şi retur a plecat la Dunărea Călăraşi. Experimentatul jucător, 33 de ani, revine la Deva după o perioadă mai lungă de timp, el evoluând în trecut la fosta campioană CIP. „Cei doi au semnat deja cu noi iar până la debutul pregătirilor vom mai aduce cel puţin doi jucători. De asemenea, este posibil ca din actualul lot să ne despărţim de unii dintre jucători”, a spus Dorin Popa, finanţatorul echipei Autobergamo Deva. Gruparea alb-vişinie se va reuni în jurul datei de 25 iulie. (O. Mănăstire)