Categories: Sport

Autobergamo Under 19 a pierdut ultimul meci al anului

Echipa de tineret a clubului Autobergamo Deva a fost învinsă în ultima partidă oficială a anului 2016, cedând, scor 3-6, pe terenul grupării Informatica Timişoara, în etapa a VI-a a seriei 5 din campionatul naţional Under 19 la futsal. Astfel, trupa antrenată de Claudiu Ghiura ocupă locul 3 în grupă, la patru puncte de gruparea bănăţeană şi de Muncitorul Reşiţa.

Devenii cu ratările, gazdele cu golurile
Tinerii deveni au mers la Timişoara cu gândul la victorie şi în debutul meciului au ratat patru mari ocazii. Gazdele au făcut însă un joc pragmatic, marcând de trei ori până la pauză. În partea secundă, Autobergamo a redus din diferenţă prin Raul Ţuligă, dar Timişoara a refăcut diferenţa de trei goluri. Aceiaşi Ţuligă şi Fiţ au adus trupa alb-vişinie la un singur gol diferenţă dar în final, Autobergamo Under 19 a comis mai multe faulturi, fiind penalizată cu cinci lovituri de la 10 metri la rând. Darius Savu a apărat trei dintre ele dar a fost învins de două ori şi Informatica Under 19 s-a impus cu 6-3. Gruparea de pe Bega a preluat şefia în seria 5 a campionatului naţional Under 19, cu 13 puncte, la egalitate cu Muncitorul Reşiţa. Autobergamo Deva ocupă locul 3 în grupă, cu nouă puncte.

Cred în calificare
Chiar dacă distanţa faţă de primele clasate a crescut, antrenorul Claudiu Ghiura consideră că şansele de calificare în faza următoare sunt intacte. „Am făcut cel mai bun joc al nostru, dominând şi având o posesie superioară. Pe final, arbitrii au acordat foarte uşor cinci lovituri de penalitate şi astfel s-a scris soarta jocului. Consider însă că şansele de calificare rămân intacte, mai avem şase meciuri de jucat”, a spus Ghiura, care la Timişoara i-a folosit pe Savu – Ţuligă, Fiţ, Moglan, Kovacs, Damian, Mihalache şi Grosu. Tânăra echipă deveană a intrat în vacanţă, urmând să reia pregătirile în 15 ianuarie. A doua parte a sezonului va începe în 5 martie, Autobergamo Under 19 urmând să joace în deplasare, cu Muncitorul Reşiţa. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago