Dramatism în ultimele două dueluri directe din Banat
Chiar dacă Muncitorul Reşiţa ocupă locul 9 în clasament, fiind în luptă pentru ultimul loc calificant în play-off, iar devenii au învins fără probleme în tur, scor 10-1, Autobergamo nu tratează cu lejeritate duelul de azi. Alb-vişiniii s-au impus în ultimele două sezoane cu dificultate pe terenul cărăşenilor, învingând de fiecare dată dramatic, la limită. „E un meci greu, nu-i putem folosi pe Paulo Ferreira, care e suspendat, şi pe Florin Ignat, care e în continuare accidentat, iar Obadă şi Tacot s-au întors abia luni noapte de la lotul naţional. Se ştie că Reşiţa joacă destul de tare pe teren propriu, însă sperăm să câştigăm. Nu mai avem voie să pierdem puncte”, a spus Dorin Popa, preşedintele clubului Autobergamo Deva.
Gazdele luptă pentru locul 8
Gazdele duelului de azi se află în luptă pentru locul 8 în sezonul regulat, ultimul care asigură calificarea în play-off, având adversari direcţi pentru această poziţie pe cei de la Spicom Sfântu Gheorghe. Reşiţenii nu au jucat nici un meci oficial în acest an, stând în etapa trecută, şi i-au pierdut din lotul cu care a încheiat anul 2016 pe Takacs şi pe ex-deveanul Lucian Popescu. Antrenorul Ion Roman speră însă că echipa sa să facă un meci spectaculos. „Cu Deva ne va fi greu, dar eu cred că la ora jocului vom fi pregătiţi pentru a face un meci spectaculos”, a spus tehnicianul gazdelor. Partida Muncitorul Reşiţa – Autobergamo Deva, din etapa a XVII-a a Ligii I de futsal, se va juca azi, începând cu ora 17.00, în Sala Sporturilor din Reşiţa. (Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…