ActualitateFlash

Automatele de cafea, pericol public

03 tonomat cafea (2)Maximilian Gânju

Inspectorii sanitari s-au îngrozit de ce au descoperit în urma unui control la automatele de cafea şi ceai, aflate mai ales în instituţiile publice din Petroşani. Sănătatea celor care consumă produsele din aceste automate este în real pericol.
Un control la automatele de cafea şi ceai aflate la parterul instituţiilor publice din Valea Jiului arată că oamenii care consumă produsele pot avea probleme mari de sănătate, din cauză că maşinile sunt mizerabile în interior, produsele care intră în componenţă, cum ar fi laptele la cafea, erau chiar şi alterate în unele cazuri. Un automat de cafea insalubru şi care constituia un adevărat pericol pentru sănătatea oamenilor a fost descoperit tocmai în incinta Spitalului de Urgenţă Petroşani. Unitatea medicală nu are nici o vină, pentru că nu poate verifica aceste maşini, ele aparţinând unor firme care plătesc chirie pentru spaţiul ocupat în holul spitalului. „S-a făcut un control şi ce am descoperit în aceste automate este de nedescris. O mizerie cruntă în ele, de parcă nu au mai fost curăţate în interior de când au fost puse acolo. Laptele care se folosea la prepararea cafelei era stricat. Un adevărat pericol”, a spus unul dintre inspectorii în alimentaţia publică. Chiar şi ceaiurile aveau probleme, în unele cazuri fiind cu mucegai. Inspectorii DSV Hunedoara au somat firmele care deţin aceste aparate să-şi remedieze problemele de urgenţă, altfel, pe lângă amendă, riscă şi să nu le mai poată pune în funcţiune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura