AUTOMOBILISM. Două etape din Campionatul Mondial F1, reprogramate
Marele Premiu al Australiei, care urma să se desfăşoare pe 21 martie la Melbourne, în deschiderea noului sezon de Formula 1, a fost reprogramat pe 21 noiembrie, în timp ce Grand Prix-ul Chinei, prevăzut pe 11 aprilie la Shanghai, a fost amânat la rândul său pentru o dată nedeterminată, anunţat marţi promotorul Campionatului Mondial de Formula 1.
Sezonul 2021 de Formula 1, care are în program 23 de etape, nu va mai debuta aşadar în Australia, ci în Bahrain, pe 28 martie, înainte de a se deplasa pe 18 aprilie la Imola (Italia), circuit revenit anul trecut în calendar, pe fondul pandemiei de coronavirus.
O altă etapă ar urma să se desfăşoare pe 2 mai, într-o localitate nestabilită, care ar putea fi circuitul portughez de la Algarve, iar conform noilor previziuni ediţia din acest an se va încheia anul acesta cu o săptămână mai târziu decât era prevăzut, pe 12 decembrie la Abu Dhabi, în loc de 5 decembrie.
Anul trecut, sezonul de Formula 1 a început în iulie, în Austria, calendarul fiind refăcut şi cuprinzând 17 curse în Europa şi Orientul Mijlociu în loc de 22, cât fuseseră prevăzute, iar Marele Premiu al Australiei a fost anulat cu doar câteva ore înaintea primei sesiuni de antrenamente, după ce un membru al echipei McLaren a fost testat pozitiv la Covid-19.